Diferit poate..

Vama Veche fara Veche

Am citit pe monden.info ca s-a terminat procesul Trupa Veche - Vama.

Astfel, instanta a decis ca Vama a interpretat in concertele proprii o serie de cantece compuse de Liviu Manescu, Traian Balanescu si Razvan Lupu (componenti ai fostei trupe Vama Veche), fara a fi obtinut in prealabil acordul acestora. Drept urmare, membrii formatiei Vama au fost obligati la plata sumei de 15.000 euro despagubiri si a cheltuielilor de judecata. De asemenea, instanta le-a interzis membrilor formatiei Vama sa mai interpreteze pe viitor piesele Vama Veche fara acordul autorilor acestora.

Imi cam pare rau, stiti. Ce e drept, eu am descoperit cam tarziu piesele lor, insa le iubesc la fel de mult ca si altii. Dar “dreptatea” a fost implinita, noi ramanem si ascultam piesele lor vechi, asteptandu-le si pe cele noi, care sa ajunga la valoare celorlalte.

Efect de turma

Daca tot am citit la unii si altii despre RoBlogFest, hai sa ma inscriu si eu, ca doar ce pierd?! Asadar,fanilor din lumea intreaga click aici sau in dreapta pe banner sa ma votati

Iar cu scoala

Aveam paragraful urmator salvat in ‘draft’ de cateva saptamani pentru ca nu eram sigura daca sa dau ‘publish’ sau nu. O amica imi spune ca mereu ma plang de scoala. Totusi…

De ce institutiile de invatamant au doua randuri de scari: pentru profesori si pentru elevi. Cele pentru profesori sunt acoperite, de obicei, de un covor lung si agatat de diferite tocuri, aspirat cam o data pe luna. Treptele pentru elevi sunt alea gri, din material gen marmura, urate, de obicei roase la capatul treptei. Pe pereti profesorii au de admirat tablouri normale, fotografii artistice and so on, elevii admira “lucrarile colegilor”, adica niste desene de copii de gradinita.
Unu la mana, nu promoveaza egalitate. Stiti voi, aia care zice in legea fundamentala ca exista in fata legilor. Voi urcati/coborati in atmosfera mai placuta, noi nu. Apoi, nu vreau sa credeti ca imi doresc atat de mult sa ma intalnesc si pe scari cu domnii profesori, da’ daca e scara elevilor, apai nu mai urcati/coborati voi pe la noi! Ca doar noi nu avem voie la voi!

In final, sa nu par ca detest scoala atata, vreau sa transmit bucuria mea de a participa la ore si a invata. Pentru ca am invatat ca “Luceafarul” e mai mult decat o ‘poveste de dragoste intre o printesa si o stea. Pentru ca am aflat ca Burkina Faso exista cu adevarat (prin Vestul Africii), dupa ce am citit la Lorena Lupu despre acest taram.

Ajutor

Eu am o catelusa. Am botezat-o Iris. Am primit-o prin octombrie. Atunci abia incepusem ‘experienta’ cu invatatul de dimineata, si faceam in asa fel incat sa o scot si pe ea afara si sa ii dau de mancare inainte sa plec la scoala.

Insa, odata ce au trecut saptamanile, totul a devenit mai obositor. Incet, subtil, i-am pasat responsabilitatile mamei. Eu ma mai ocupam de ea la sfarsitul saptamanii, uneori nici atunci. Dar mama, de cateva zile incoace, la fel de subtila cum am fost si eu, imi da responsabilitatile inapoi. Respectiv, Iris nu mai sare pe mine pentru ca vrea joaca, ci pentru ca vrea mancare. Oricum avea nevoie sa i se mai reduca portia, s-a ingrasat destul, dar…

Unde voiam sa ajung: mereu incercam sa scapam de treburile altora. “De ce sa strang eu dupa altii?” / “De ce sa spal farfuriile pentru altii?” / “De ce sa fac de mancare pentru altii?”. Inca de mici ne emancipam si facem doar partea noastra de problema. Restul nu are importanta. Desi asteptam ajutorul altora cand avem nevoie de el.

Atunci, de ce sa te ajut eu pe tine, daca tu nu misti un deget pentru mine? Hai sa incetam cu ideile astea copilaresti si sa traim intr-o comunitate. Ok, am auzit de concurenta, rivalitate, all that shit. Da’ macar intr-o mica masura, ajuta! Omul de langa tine se va bucura pentru ajutorul primit la nevoie.

(Nu m-am referit la mama, ea incearca doar sa ma re-responsabilizeze.)

Chiar este doar vina ta

Astazi am avut un mini-specatacol de capoeira si musical form’s pentru niste copii din Brahasesti. Ei sunt putin mai colorati, deci s-a vrut a le da o alta imagine despre ce inseamna “arte martiale”.

Ador cum fac colegii mei capoeira. Cand ii vedeam astazi pe scena, mi-i imaginam pe plaja, la mare, toti imbracati in alb, si Paranaue sa se auda de nicaieri, pe fundal. Imi pare rau ca eu nu m-am implicat destul sa pot invata mai multe, mai bine. Mi-am promis ca pana la finele anului sa invat mai multe.

Spectacolul acesta a fost pentru o parte dintre noi un test pentru a demonstra ca meritam sa mergem in Austria, la un campionat mondial. Eu am demonstrat ca nu merit. Prin toate: atitudine, felul in care m-am miscat, tot.

Normal , as incepe sa ma scuz: la capoeira nu prea am invatat si de aceea nu m-am descurcat. La musical form, aveam mainile transpirate de emotie si de aceea am scapat tessen-ul (evantaiul). Apoi mi s-a prins in costumul cu manici largi si de aceea nu l-am putut deschide cum trebuia. Se pare ca acest public era mai dur decat comisia de arbitrare de la Bucuresti, unde mi s-a rupt firul pentru ca mi s-a rupt si evantaiul, emotii ioc.

Renunt la a ma mai plange si a-mi mai cauta scuze. A fost vina MEA si atat. EU eram acolo pe scena, EU m-am bagat (constienta fiind de ceea ce fac), EU trebuie sa trec peste. Daca ma plictisesc cand altii mi se plang prea mult si cand invoca mii de scuze, inseamna ca si eu ii deranjez pe altii. Asadar, refuz sa ma mai plang, sa pun tot accentul pe mine si sa ii deranjez astfel pe ai mei prieteni. [ma plang doar aici, strainilor:D]

Mereu vor exista lucruri care sa te impiedice sa faci ceea ce vrei cat de bine poti tu. Mereu vor aparea circumstante atenuante. Insa, pentru un rezultat perfect, acestea nu trebuiesc luate in considerare. Nimanui nu ii pasa daca ti-a murit pisica, tu trebuie doar sa iti faci treaba. Apoi, poti sa ii faci coliva.

Dansez cu mine

In lumina spoturilor albastre (puse sa se asorteze cu-culoarea peretilor), dansez pe piesele din winamp, puse pe shuffle. Sunt piese trimise de la prieteni si cunostinte, aproape 700 in ~1 an.

Trec de la Seasons la Battle si apoi la sunetul mai tare, pentru a ma linisti putin cu sonata no16.

Cea mai relaxanta “activitate” din ultimul timp. Sunt doar eu cu mine, cu gandurile mele, iar prin dans… imi exprim sentimentele (aduc putin a Zorbas, stiu)… si chiar nu ma mai uimeste daca, dupa 15 minute, ma apuca plansul. Cauze multiple.

Numele meu e-n sufletul meu

Aaa, nu era “numele tau e-n sufletul meu, orice s-ar intampla, lalala, esti cu mine mereu, lalala”. En fin, nu are importanta.

Ce voiam sa scriu e:

“Gabriela: are personalitate, e sigura pe ea. Ii plac unele haine barbatesti. Are o lene mondiala, dar imi place de ea ca e isteata.”

From Makavelis with love. Or without it. La acest tip de om se gandeste dumnealui cand aude de numele “Gabriela”.

I don’t need a man

E aparuta de cat’va timp, e rasuflata, da, stiu toate astea, dar se potriveste atat de bine in unele situatii…

Din cauza gagicilor astea am o parte lesbi

How to stay young

from Emma

1. Throw out nonessential numbers. This includes age, weight and height. Let the doctors worry about them. That is why you pay them.

2. Keep only cheerful friends. The grouches pull you down.

3. Keep learning. Learn more about the computer, crafts, gardening, whatever. Never let your brain idle. “An idle mind is the devil’s workshop.”

4.Enjoy the simple things.

5. Laugh often, long and loud. Laugh until you gasp for breath.

6. The tears happen. Endure, grieve, and move on. The only person, who is with us our entire life, is ourselvs. Be alive while you are alive.

7. Surround yourself with what you love, whether it’s family, pets, keepsakes, music, plants, hobbies, whatever. Your home is your refuge.

8. Cherish your health: If it is good, preserve it. If it is unstable, improve it. If it is beyond what you can improve, get help.

9.Don’t take guilt trips. Take a trip to the mall, even to the next county; to a foreign country but NOT to where the guilt is.

10. Tell the people you love that you love them, at every opportunity.

AND ALWAYS REMEMBER:

Life is not measured by the number of breths we take, but by the moments that take our breath away.

Thanks Emma for these important advices!

Infinit

martisoare

Colegi si prieteni deja au implinit 18 ani. Eu nu vreau sa ajung la pragul asta. Incepand din ziua aia, ai totala responsabilitate asupra actiunilor tale. Votezi in diverse alegeri, apoi te invinovatesti ca ai votat asa. 17 ani e varsta ideala. Anul magic in care poti face orice. De fapt e mai mult decat un an.

Pe de alta parte, voiam sa imi exprim dezamagirea. Sunt oameni in juru-mi in care am o incredere imensa, insa uneori ma fac sa-mi schimb impresia si sa cred ca ma cauta doar cand au nevoie de ajutor. Si mai sunt oameni de care uiti, fata de care ai o atitudine indiferenta, insa aceia nu uita de tine, si te cauta cand ai nevoie.

Ieri am luat la Cupa Prieteniei locul 3. Stiu ca puteam mai mult, eram atat de sigura pe mine, incat mi s-a rupt o tampenie de la evantai si mi s-a rupt si filmul o data cu el. Mi-am pierdut concentrarea si, oricat am dorit, nu mi-am putut ascunde starea de nervozitate.
M-a enervat la organizare ca ne-au tinut pana la 3 jumate (de la 10). Concursul asta s-a tinut la o scoala, intr-o sala de sport. Au fost o multime la box (light/full/semi contact), iar la kata mai putini. Mai multe premii pentru noi!

Si vine primavara. Oh shit (zice o piesa ‘Final beat’) in timp ce scriu. Deja e martie, pe luna februarie am cheltuit mai putini bani decat in ianuarie (imi tin o lista), insa am citit si mai putine carti.