Latest Entries »

Voluntariat în Africa

Filed Under: ganduri bete — Gabriela — Leave a comment
Sunday, 29 th January 2012
http://voluntarinafrica.wordpress.com

http://voluntarinafrica.wordpress.com

Ieri am fost la un ședință de informare despre voluntariat în Africa și India. Scurt și la obiect.

Da, mă tentează să plec 6 luni în Africa sud-sahariană sau în India. Nu-mi pasă de șopârlele care umblă pe pereți, ele mănâncă țânțarii care împrăștie malarie.

Marie, una dintre coordonatoarele din Anglia a spus ceva care m-a luminat: Degeaba citești cărți despre ceva, pentru că nu ai cum să îți faci o opinie, ci îți însușești opinia scriitorului. Primul pas pentru a-ți deschide mintea este să mergi acolo și să vezi cu ochii tăi cum trăiesc oamenii de acolo și cât suferă din cauza europenilor (despre care am învățat la istorie că au fost imperialiști). Puteți găsi aici mai multe informații, dacă sunteți interesați.

Nu trebuie să plătesc decât entrance fee și biletul de avion până în Anglia. Restul îi pot câștiga prin programele lor. 6 luni pentru câștigat bani și 6 luni pentru 6 luni despre relațiile între Nord și Sud – în Anglia, 6 luni lucru efectiv – în Africa/India și apoi alte 6 luni pentru studii și examene pentru examene B Certifacate & journalism – în Anglia.

Cum ar fi dacă ar fi?

Tags: , ,
Comment

Cearcăne pentru studenți!

Filed Under: facultate, ganduri bete — Gabriela — Leave a comment
Friday, 27 th January 2012

Cearcănele sunt pentru studenți cum sunt tresele pentru locotenenți. Cum să folosești anti-cearcăn?! ar fi ca și cum un locotenent și-ar da tresele jos!

Asta mi-a zis un prieten cu care mă mai întâlnesc pe holurile facultății. Părea mândru de mine, a zis că par a studentă acum. Mă gândesc că dă bine în perioada asta, când îs examene și nopți nedormite. Chiar s-a luat de mine omul când i-am zis că trebuie să-mi cumpăr anti-cearcăn. Mno, o fi de bine, ce să zic.

La final, să vedem în ce categorie ne găsim:

- >8 ore = tu nu esti student frate, iti uram si invidiem indiferenta fata de tot si toate
- 8 ore = asta ori a invatat din timpul anului ori e un nesimtit, cum sa dormi 8 ore in sesiune? nu esti normal/a la
cap….
- 6 ore = lux, te-ai odihnit bine, o sa fi fresh la examen garantat
- 4 ore = hai ca merge, o cafea cand te trezesti si nu se simte
- 2 ore = ai invatat nu gluma, ai emotii serioase pentru examenul X
- < 2 ore = un martir, toti se uita la fata ta extra incercanata si sifonata cu mila si mandrie….”uite mah….ii pasa de ^&%^#$ asta de examen”


Tags: , ,
Comment

Maitreyi și Dragostea nu moare – pe scenă

Filed Under: cartea bate filmul. sau? — Gabriela — Leave a comment
Tuesday, 24 th January 2012

O asemenea piesă de teatru nu trebuie ratată! (chiar dacă ești în sesiune sau nu) Pe lângă faptul că sunt nume mari pe afiș -Maia Morgenstern, Aylin Cadîr, Vlad Zamfirescu, Doru Ana, Ana Sigartău și alții – povestea de dragoste este minunată și cu siguranță va atras în primele clase de liceu.

Probabil că de Maitreyi a lui Mircea Eliade ați auzit mulți, dar nu știu câți ați auzit și de Dragostea nu moare de Maitreyi Devi. În această piesă jucată la Teatrul de pe Lipscani (la Muse) sunt puse în scenă ambele povești.

Mi-a plăcut la nebunie cum spectatorii sunt introduși în lumea indiană folosindu-te de toate simțurile: o dată vizual – prin mobilier și dansul Maitreyi-ei, apoi auditiv – prin muzică specifică – și în cele din urmă olfactiv – prin mirosul degajat de bețișoare parfumate.

Singura mea nemulțumire a fost legată de intervențiile Maitreyi-ei la 60 de ani. Mi-a plăcut mult cum a interpretat Maia Morgenstern (chiar dacă nu mai suport reclama la cafea), nu mă înțelegeți greșit, dar nu mi-a plăcut personajul. Ce-i drept mie nu mi-a plăcut cartea ei de când am citit-o, la puțin timp după cea a lui Eliade. Nu mi-a plăcut că ea nu a înțeles că acțiunile erau înflorite pentru că era ficțiune, dar asta este deja o altă poveste.

Aylin Cadîr și Vlad Zamfirescu sunt un cuplu minunat pe scenă, împreună reușind să transpună ce-ar fi putut fi între Maitreyi și Allan în urmă cu 70 de ani.

Dacă ce am văzut pe scenă se plia cu imaginea pe care o aveam eu în minte după lectură? În mare da. Doar că mi-o imaginam pe Chabu puțin mai mare. Și personajele nițel mai închise la ten :D

Tags: , ,
Comment

Cărţile lui Nicole Krauss

Filed Under: cărţi — Gabriela — Leave a comment
Monday, 23 rd January 2012

Nicole Krauss este o autoare americană, probabil una dintre cele mai cunoscute autoare contemporane.  Wikipedia spune că Nicole Krauss (born August 18, 1974) is an American author best known for her novels Man Walks Into a Room (2002), The History of Love (2005) and, most recently, Great House (2010).


Istoria iubirii  este prima carte a sa care mi-a picat în mână la biblioteca liceului. Eram într-o perioadă când mă interesau intrigile amoroase din perioada veche. Revenind, Istoria iubirii s-a dovedit a fi cu totul altceva, ceva care te ține lipit de carte până o termini, să vezi ce se întâmplă. Finalul e mereu wow! Mi-a plăcut cum a scris Ioana despre.

Un bărbat intră în cameră este primul ei roman, datorită căruia a devenit foarte cunoscută. Este vorba despre un profesor găsit în mijlocul deșertului (lângă Las Vegas) inconștient din cauza unei tumori cerebrale. I se face operație, el rămâne fără amintirile de după 12 ani, pleacă la o clinică unde se fac tratamente încă neautorizate. Acolo se împrietenește cu un fost soldat, a cărui memorie o primește la schimb. Cu noile amintiri aproape o ia razna, caută să-și recupereze tumoarea extirpată, crezând că astfel își va reveni, lucru care nu se întâmplă. Ulterior, își caută unchiul senil pentru ca acesta să-i spună unde este îngropată mama sa, pentru că nu voia să-și mai deranjeze soția. În final revine la viața normală, fiind angajat la o bibliotecă.

Îmi place foarte mult stilul autoarei. În cele două romane eu sunt captivată de subiect, personaje, acțiune. Intriga o găsesc foarte bine construită și pare că nici naratorul nu știe ce vor face personajele. Îmi place acest stil oarecum de roman polițist în care se încearcă reconstruirea unor evenimente. Se acordă multă atenție detaliilor și mă gândesc dacă toată lumea observă când partenerul își bea cafeaua cu lingurița în cană, sau chestii de astea.  Cred că e prima oară când citesc romane construite strict pe această idee, nefiind cu caracter polițist. [De altfel, nu pot spune că am citit foarte mult...]

Tags: , ,
Comment

Gânduri bete 2

Filed Under: Uncategorized — Gabriela — Leave a comment
Sunday, 22 nd January 2012

Ați observat că uneori, la metrou, când nu este foarte aglomerat, sunt oameni care preferă să stea în spatele altora, care apasă ei butonul și nu se deplasează 2m la stânga/dreapta să apese ei înșiși butonul și să deschidă ei ușa metroului.

Cam așa e și-n restul zilei. De ce să nu urmăm turma, de ce ar trebui să facem noi ceva nou, să deschidem noi alte uși. Lasă că fac alții. Dar dacă ușa nu se deschide, ce faci… pierzi metroul?

Tags: ,
Comment

Cum mă schimbă capitala

Filed Under: Uncategorized — Gabriela — Leave a comment
Saturday, 21 st January 2012

E clar că atunci când vii dintr-un oraș mic în capitală ți se schimbă instantaneu mentalitatea. Nu, nu în sensul că devii instant un drogat. Doar că vezi lucrurile altfel.

Dacă ți se părea mult să mergi din Zonă până la Agricol pe jos, acum e o nimica toată, în București e drumul de acasă până la metrou. Ți se părea aglomerat vara în weekend în parc la Pazvante? să vezi ce-i dimineața la metrou la Victoriei.

Dar, astăzi am realizat cel mai mult cât m-a schimbat capitala. Dacă eram acasă și începea să ningă, eram în culmea fericirii. Dimineață, când m-am trezit (prea devreme pentru sâmbătă) să plec la examen îmi venea să țip când am văzut că ninge. Și acum ninge și mai tare, și mă enervează că se face atâtaaa fleșcăiala.

Îs curioasă cum ajung până la vară.

Tags: , , ,
Comment

life new life – 2

Filed Under: this is the new sh*t — Gabriela — Leave a comment
Friday, 20 th January 2012

Printr-o ironie a sorții, în toamna care marca primul an de facultate am ajuns să stau în aceeași garsonieră cu tipa cu care probabil avusesem cele mai multe conflicte în timpul liceului. De fapt, de și mai mult timp, că am făcut și gimnaziul împreună.

Prietenii noștri erau amuzați și uimiți totodată de alegerea noastră de a locui împreună. Ei au învățat ceva din întâmplările noastre – noi nu. Nu ne potrivim prea mult timp în același loc, în același timp și pace!

Cel mai mult aveam amândouă nevoie de o cameră proprie. De acasă m-am învățat să am camera mea sambo, spațiul meu, lucrurile mele așa cum le știu eu și fără să le schimbe nimeni locul. Eu am fost prima care a cedat. Am ales să mă simt prost câteva zile și apoi să-mi treacă decât să nu-mi găsesc locul încă 6 luni.

Am avut noroc de 2 prieteni – pe unul dintre ei îl știu de-o viață practic – care aveau nevoie de încă o persoană în apartament. Ai mei bineînțeles că au fost reticenți la început (cum să stai mamă cu doi băieți?!) și probabil că și restul celorlalți care vor auzi că locuiesc cu doi băieți vor ridica din sprânceană. Dar nu îmi pasă, cât mi-e bine.

Tags: ,
Comment
Powered by Blog.com